și de ce nu mai am timp să fiu fotograf cu adevărat!
George Hostinar – Fotograf nuntă Brăila
Zilele trecute, mi-am dat seama că, deși fac fotografie de eveniment de ani buni, aparatul meu foto a devenit, fără să-mi dau seama, un personaj secundar în povestea muncii mele. Nu pentru că nu il folosesc — ci pentru că, ironic, îl țin în mână pentru munca propriu-zisă, mult mai rar decât țin telefonul pentru… „munca” din online.
Într-o lume ideală, aș ieși mai des să fotografiez doar de dragul fotografiei. Să testez o idee. O lumină nouă. O emoție pură. Dar trăim în era în care dacă nu postezi, nu exiști. Iar dacă nu exiști în online, e ca și cum n-ai fi fotograf. Ești un om cu aparat foto și amintiri frumoase stocate în arhivele personale, dar invizibil pentru cei care caută „fotograf nuntă Brăila”sau „fotograf Braila”.
De la creație la promovare – un traseu cu sens invers
Când m-am apucat de fotografie, nu mi-a spus nimeni că o mare parte din timp o voi petrece căutând cuvintele potrivite, nu lumina potrivită. Că voi investi energie în descrieri de postări, nu în construcții vizuale. Că voi sta în fața unui ecran ore bune, încercând să fiu relevant, în loc să mă pierd prin locuri cu povești de spus prin obiectiv.
Azi, ca fotograf de eveniment, nu mai am doar o meserie, ci două. Fotografia în sine a devenit aproape o jumătate de normă. Restul e PR, branding personal, copywriting, SEO, content video, reels cu 15 secunde de „inspirație” și strategii de engagement care par scoase din manuale de marketing pentru corporații. Nu mă plâng. E parte din joc. Dar mi-e dor de simplitatea cu care făceam fotografie la început. De vremurile în care nu contau like-urile, ci sinceritatea momentului.
Ce s-a pierdut pe drum
Mi se pare că am pierdut ceva esențial: spațiul mental pentru explorare. Pentru greșeală. Pentru acele momente când nu știi ce faci, dar știi că simți. Când nu trebuie să explici nimănui „care e conceptul” sau „ce filtru ai folosit”. Când o fotografie nu trebuia să fie „virală”, ci doar să fie. Suficientă pentru sufletul tău și, poate, al altora.
Fotografia de azi a ajuns, în multe cazuri, să se nască din nevoia de reacție, nu din nevoie de expresie. Să fie croită pe măsura trendurilor, nu a emoțiilor. Și asta doare un pic. Pentru că fotografia, în esență, nu e despre tehnică. E despre oameni. Despre prezență. Despre adevăruri mici și sincere, pe care le păstrăm în pixeli, ca să nu le uităm.
Când marketingul îți mănâncă creativitatea la micul dejun
Unii cred că a fi fotograf înseamnă să ai un aparat bun, ochi pentru compoziție și pasiune. E frumos spus, dar incomplet. Azi, dacă nu înveți constant cum funcționează platformele, cum să scrii texte care „convertesc” și cum să îți prezinți portofoliul într-un mod atractiv pentru algoritm, pur și simplu nu mai ajungi la publicul tău. Paradoxul? Petreci mai mult timp făcându-te vizibil decât făcând fotografie.
Și mai e ceva: te deformezi, fără să-ți dai seama. Începi să fotografiezi ce „prinde bine”. Să compui cadre gândindu-te deja cum vor arăta într-un carusel de Instagram. Să editezi mai repede, ca să ai timp de postat. Nu pentru că nu-ți pasă de calitate, ci pentru că nu mai ai luxul de a lucra doar pentru artă. Ai facturi. Ai un business. Ai o voce de păstrat pe piață.
O lume cu camere bune, dar povești goale
Ironia e că trăim vremuri în care fotografia e mai accesibilă ca oricând. Avem telefoane cu camere mai bune decât DSLR-urile de acum 10 ani, avem aplicații care fac editare automată, avem platforme gratuite pentru distribuție globală. Ce nu mai avem, însă, e răbdare. Profunzime. Timp să privim dincolo de suprafață.
Nu mai vorbim despre fotografie ca document al vieții, ci ca produs de consum. Ca imagine de impact rapid, însoțită de un citat catchy. Și uite așa, momentele reale, intime, calde, sunt înlocuite de poze „de impact”. Ne dorim ca viața să arate bine în stories, nu neapărat să fie trăită profund.
Dar există și o veste bună. Foarte bună.
E că fotografia adevărată încă trăiește. În oameni. În amintiri. În acei miri care nu caută „cel mai bun fotograf”, ci fotograful lor. Cel cu care simt că pot fi ei în ziua nunții. Care nu le cere să pozeze, ci le oferă libertatea de a simți. De a trăi. Și de a avea, peste ani, imagini care chiar spun povestea lor, nu o variantă cosmetizată pentru algoritm.
Nu mă consider „cel mai bun fotograf de nuntă din Brăila”. Pentru că, sincer, nu cred că există așa ceva. Fotografia e subiectivă. Și în fotografia de eveniment, nu câștigă „cel mai tehnic” sau „cel mai viral”, ci cel care rezonează cu oamenii potriviți. Care oferă ceva autentic. Iar asta nu se învață din tutoriale, ci se simte.
Aș vrea să spun că m-am împăcat cu tot haosul digital, dar încă mă lupt. Cu mine. Cu așteptările. Cu presiunile. Cu algoritmii.
Dar am început să-mi iau zile doar pentru fotografie. Să ies cu aparatul fără niciun scop. Să surprind un apus fără să-l postez. Să editez imagini fără să mă gândesc la titlu. E un proces. Dar e un proces care mă reconectează cu esența.
Iar dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc. Înseamnă că poate și tu ești în căutarea a ceva mai profund. Mai real. Mai uman. Exact ca mine.
George Hostinar
Fotograf de nuntă din Brăila. În căutarea constantă a fotografiei care nu doar să arate bine, ci să spună ceva. Găsești mai mult despre mine și stilul meu de lucru pe hostinar.ro sau scrie-mi direct. Promit că nu o să te întreb ce filtre preferi.