Nu am afirmat niciodată că eu aș fi cel mai bun fotograf, mai ales că sunt de părere că nici nu poate exista așa ceva într-un domeniu al artei atât de subiectiv, mai ales într-o lume modernă și cu acces rapid la orice capodoperă din orice colț al lumii.
Fotografia este, fără îndoială, una dintre cele mai libere forme de artă din epoca contemporană. Cu un simplu smartphone, oricine poate captura imagini remarcabile și le poate distribui instantaneu. Într-un asemenea context, conceptul de „cel mai bun fotograf” devine nu doar relativ, ci aproape imposibil de definit. Fiecare fotograf are propria sa viziune, propriul său stil, propriile sale subiecte care îl inspiră și îl motivează.
Întotdeauna mi-a fost cumva teamă să mă poziționez legat de calitatea mea de fotograf sau să mă evaluez în raport cu alți colegi de breaslă. Fotografia, pentru mine, este mai mult decât o profesie; este o formă de expresie personală, o modalitate de a vedea și de a interpreta lumea din jurul meu. Fiecare fotografie pe care o fac este o bucățică din mine, o reflecție a gândurilor, emoțiilor și experiențelor mele.
Recent, cineva mi-a spus că sunt cel mai bun și mi-a sugerat să vizualizez această afirmație și apoi să aștept rezultatele. Cică așa îmi voi învinge temerile și fricile. Această perspectivă m-a făcut să reflectez asupra ideii de a fi „cel mai bun”. Este, într-adevăr, ceva ce poate fi măsurat sau evaluat în termeni absoluți? Sau este mai degrabă o stare de spirit, o încredere în propriile abilități și viziuni?
Până acum, am reușit să înving doar modestia. Am înțeles că modestia este importantă, dar nu trebuie să devină un obstacol în calea evoluției personale și profesionale. Așadar, de azi am lansat afirmația: da, sunt un fotograf bun. Nu pentru că mă compar cu alții, ci pentru că îmi recunosc valoarea și contribuția în acest domeniu. De mâine, voi aștepta răspunsul.
S-ar putea ca răspunsul să nu vină sub forma unui premiu sau a unei recunoașteri publice, ci sub forma unei satisfacții personale, a unei bucurii interioare pe care o simt de fiecare dată când apăs declanșatorul și capturez un moment unic. Poate că, în final, cel mai bun fotograf nu este cel care primește cele mai multe laude, ci cel care reușește să transmită cel mai bine emoțiile și poveștile din spatele fiecărei imagini.
În concluzie, „cel mai bun fotograf” este o noțiune care depinde de perspectiva fiecăruia. Pentru mine, este important să continui să evoluez, să îmi perfecționez tehnica și să rămân fidel viziunii mele artistice. Și poate, într-o zi, voi ajunge să cred cu adevărat că sunt cel mai bun, nu în raport cu alții, ci în raport cu mine însumi.