Ați pregătit lista cu persoanele pe care vi le doriți aproape în ziua cununiei? Vă aflați în căutarea invitațiilor de nuntă, însă sunteți indeciși? Pentru început, vă invit să vă așezați comod și să savurați o cafea sau un ceai în timp ce vă delectați cu acest articol.
Din experiența personală, vă pot spune că toată agitația din jurul pregătirilor pentru nuntă vă poate împiedica uneori să aveți o perspectivă de ansamblu. Întrucât știu cât de importante sunt toate detaliile, am decis să vă împărtășesc câteva sfaturi privind alegerea invitațiilor de nuntă.
Haideți să descoperim împreună ce v-am pregătit.
Invitațiile de nuntă: Oglinda cununiei voastre
- Design-ul invitațiilor
Include diverse elemente pe care trebuie să le aveți în vedere.
Să începem cu forma invitațiilor pentru nuntă. Varianta tradițională este cea dreptunghiulară, însă există și opțiuni moderne, în formă ovală sau pătrată.
Culoarea invitațiilor este și ea importantă. Bineînțeles, indicat este să alegeți în funcție de gusturile voastre, fie culori pastelate, sau închise ori monocromatica. Indiferent de preferințe, asigurați-vă că scrisul este lizibil pe respectivul fundal.
Nu în ultimul rând, analizați grafica invitațiilor. Unele modele sunt simple sau aerisite, cum îmi place să le numesc, altele sunt complexe și includ mai multe elemente de design.
- Stilul nunții
În cazul în care ați decis ce tip de nuntă vă doriți să aveți, atunci concentrați-vă asupra modelelor de invitații care respectă tematica voastră.
Puteți să alcătuiți o listă cu toate opțiunile care v-au atras atenția, iar ulterior să faceți o listă scurtă doar cu acele modele pe care le adorați pentru a vă fi mai ușor să o alegeți pe cea mai potrivită.
- Modalitatea de livrare
În funcție de dimensiunea invitațiilor și de forma acestora, există diverse opțiuni prin care le puteți înmâna.
Varianta clasică este cea în care livrați invitațiile într-un plic. Dacă însă vă doriți ceva modern și atrăgător, puteți opta pentru o cutiuță ornată deosebit sau puteți alege să legați invitațiile cu o panglică elegantă.
- Textul invitațiilor
Indiferent de modelul pe care îl preferați, nu uitați de aspectul textului. Recomandat este ca acesta să fie în contrast cu fundalul invitațiilor astfel încât să fie ușor de citit.
De asemenea, textul invitațiilor trebuie să fie scurt, la obiect, și să includă cele mai importante informații privind locațiile și orele la care se vor desfășura cununia civilă, cea religioasă și petrecerea. La fel de important este ca textul să aibă o dimensiune potrivită, care să se încadreze în pagină.
Evident, în funcție de gusturile voastre, puteți opta pentru fonturi simple sau elegante. Esențial este să obțineți per total o invitație armonioasă.
- Bugetul
Costul invitațiilor de nuntă variază foarte mult în funcție de design, cerneala utilizată, fonturi, grosimea hârtiei pe care vor fi imprimate și de numărul de printuri. De asemenea, orice tip de personalizare care nu este inclusă în modelul de bază al invitației presupune resurse financiare suplimentare.
Prin urmare, luați în calcul nu doar ofertele consultate, dar și suma de bani pe care sunteți dispuși să o alocați. Țineți minte că în afară de invitațiile de nuntă, mai sunt și alte aspecte organizatorice de care trebuie să țineți cont pentru planificarea nunții.
Iată-ne ajunși la finalul listei cu recomandări. Sper că v-ați relaxat în timp ce ați citit acest articol și că toate informațiile vă vor ajuta să selectați mai ușor invitațiile de nuntă.
Alegeri inspirate vă doresc!